Magda Isanos, Morir... mañana (+1)

Fotografía de Julia Skobeleva

MORIR...MAÑANA

Es tan triste pensar que un día,
quizá aun mañana, los árboles de la calle
allí dónde hoy los ves, allí permanecerán
y crecerán, mientras nosotros nos pudrimos.

Tanto sol, Señor, tanto sol
habrá en el mundo aun cuando nosotros no estemos;
cuantas estaciones, cuantas lluvias
resbalarán por los húmedos cabellos...

Y esta hierba también rebrotará,
y la luna no dejará de inclinarse
sorprendida, sobre el agua que de correr no cesará,
sólo nosotros no tendremos una próxima vez.

Y más extraño me parece que
se pueda encontrar tiempo para el odio,
aun cuando la vida no es más que una gota
que llena el espacio entre un minuto

y otro- y me parece tan incomprensible
y triste que el cielo no admiremos una y otra vez,
que no recojamos flores, que olvidemos sonreír,
nosotros, los que tan de prisa vivimos para morir.

(Versión de Sebastián Teillier)

Murim... ca mâine

E-asa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,

poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare

o să mai fie-n lume dupa noi;

cortegii de-anotimpuri şi de ploi,

cu par din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot aşa o să se plece,

mirată, peste apa care trece-

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viaţa e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles

şi trist ca nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori şi nu zâmbim,

noi, care-aşa de repede murim.

Foto grafía vía:  ephebic bears

SABIDURÍA

Para respirar, y respirar suavemente, eso es sabiduría. 
Para encontrar la fuerza para sonreír 
cuando el flujo de lágrimas cae. 
Amar a la decoloración de una rosa, pétalos que mueren, 
como en voz baja, en voz tan baja, que se van. 

Para aprender de los árboles, los álamos del cielo, el objetivo, 
lo humilde, y sin embargo, en posición vertical, para permanecer. 
Para comprender que lo que mantienen implorando 
es que haya menos odio y más lluvia.

Para no hacer caso de lo pasado, ni temer al mañana: 
Podes ser el siguiente en caer.
No hacer caso de lo pasado, ni tener miedo al día siguiente, 
todo lo que somos es solo hoy.

WISDOM

To breathe, and breathe on lightly, that is wisdom.

To find the strength to smile when teardrops flow. 

To love a rose's fading, dying petals,

as quietly, so quietly, they go. 

To learn from trees, from skyward-aiming poplars,

how humble, and yet upright, to remain.

To undestand that what they keep imploring 

is that there be less hatred and more rain.

To never heed bygones, nor fear the morrow:

you may be next to fall.

Do never heed bygones, nor fear the morrow,

for all we ever are is just today.

(Traducción del rumano al inglés de Paul Abucean)

Înţelepciune

Înţelepciune este să respiri
ușor, și după lacrimi să zâmbești,
petalele ce cad din trandafiri
și nu s-aud când mor, să le iubești.

Privește pomii drepţi din bătătură -
ei cată totdeauna către cer,
și-n ruga lor cea verde parcă cer
mai multă ploaie, mai puţină ură.

Nu te gândi la mâne, nici la ieri.
Poate naintea spicelor să cazi,
stăpâni când nu suntem decât pe azi,
nu te gândi la mâine, nici la ieri.

(en Poezii/Poésies, 1996)

Magda Isanos 
(Iasi-1916,-Bucuresti, Rumania, 1944)
para leer MÁS
su WEB

Ana Blandiana, Deberíamos

Fotografía de Christine Amat

DEBERÍAMOS

Deberíamos nacer ancianos,
despiertos, 
capaces de decidir nuestro destino en la Tierra,
saber desde la primera encrucijada
qué camino tomar 
y que irresponsable sólo sea el deseo de ir más lejos.
Después, hacernos al caminar,
aún más y más jóvenes, 
maduros y fuertes alcanzar las puertas de la creación,
traspasarlas y entrar enamorados a la adolescencia,
ser niños cuando nazcan nuestros hijos.
Igual serían siempre más viejos que nosotros,
nos enseñarían a hablar,
y nos mecerían para dormirnos,
desapareceríamos cada vez más,
seríamos cada vez más pequeños,
como un granito de uva, de arveja o de trigo...

Traducción de S. Teillier

AR TREBUI

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

de Călcâiul vulnerabil, Achilles’ Heel, 1966

WE SHOULD BE

We should be born old,
Come wise into the world
Already able to choose our destiny,
Already knowing the pathways that lead from the crossroads of the origin.
Then, it would only be irresponsible to yearn to go ahead.
Afterwards, we’d gradually grow younger,
Come to the gateway of creation mature and strong,
Pass through, and enter into love as adolescents,
Then be children when our children are born.
They’d immediately be older than we are.
They’d teach us to talk; they’d rock us to sleep in a cradle,
And then we’d disappear, getting smaller and smaller,
Like a grape, like a pea, like a grain of wheat ...

Traducción al inglés de Paul Scott Derrick

Ana Blandiana 
-Otilia Valeria Coman-

(Timisoara, Rumania, 1942)
POETA/ENSAYISTA/ESCRITORA
en WIKIPEDIA

para leer MÁS
para leer VIDA y OBRA