Sofía Rodríguez García, Llamada

Fotografía de Gregory Crewdson (Sin título, 1995, Colección Buhl)

LLAMADA

Se despiden transparentes
con crema de manos para despedazar el cuerpo
(Para esa limpieza no está de más el trapito)

Cada quien se viste con mantas recientes:
pareciera algunas veces que el tiempo
retomara las caricias y los cueros en la ceguera.

Él , acostumbrado a los escampaderos,
vibra los textos con gritos de fugas.
Ella arranca las paredes que sin ventanas observan.

Se abandonan en el caminar de cuerdas invisibles,
lazos que la tierra escupe con motivos

Ella arma ríos y cascadas de párpados.
Él, como escapista de las sienes, se los bebe:
etílico lápiz acordona en sus pesares

No son buenos para los nudos aquellos
que enroscan concentrados y lavan sus cortinas de piel.

CHEMARE

Își fac vânt diafani 

cu cremă de mâini pentru a sfâșia trupul

(La această curățire cârpușoara nu e în plus )

Fiecare se îmbracă cu țoale noi:

ar părea că uneori timpul

ar relua mângâierile și pieile din orbire.

El, obișnuit cu fugitiveiubiri,

vibrează textele cu strigăte de evadări.

Ea smulge pereții care fără ferestre observă.

Se abandonează mersului pe corzi invizibile,

sfori pe care pământul le scuipă cu motive

Ea dezlănțuie râuri și cascade din pleoape.

El, ca un escapist al tâmplelor, și le bea:

etilic creion îi încercuiește tristețile

Nu sunt buni pentru noduri acei

ce încolăcesc absorbiri și-și spală perdelele de piele

(Traducción de Elisabeta Botan)

Sofía Rodríguez García 
(Bucaramanga, Colombia, 1976)

de Cada Vez que cobija el fuego
para leer más en: CAMBIOS Y PERMANENCIAS

sus blogs: LUNATRIBAL y MUSAS DE LUNA